Cu totii trecem la un moment dat in viata printr-o criza a meseriilor. Da, asa este! Si eu trec printr-una de aceasta factura, de aceea, m-am gandit mult daca sa scriu acest articol.Practic, doresc sa va impartasesc voua, celor ce imi citesc blogul, cum un profesionist oarecare, este nevoit sa completeze niste goluri datorate imposibilitatii de a mai "umple paharul" de la acelasi robinet. Sunt convins ca multi dintre voi se vor oglindi in ceea ce scriu, iar pentru aceia care au ajuns intr-un mare impas si nu pot stii incotro sa se indrepte, sper ca, continutul acestui articol sa fie o calauza si o raza de lumina.
Dar, iata cum incepe articolul :
Cum am ajuns sa fiu contabil!
Probabil ca multi dintre noi ne alegem, sau credem ca putem sa ne alegem un “drum” in viata si pe care sa-l si urmam. Totul este scris cumva. In acest sens, romanul are o vorba “ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”. Oricat ne-am cazni noi sa facem altceva in viata decat ceea ce trebuie, e de prisos. Prin urmare, poti alege statia corecta si sa te sui in trenul potrivit sau poti sa te uiti vreme in sir la trenurile care trec, pana se termina toate. Iar tu, tot pe peron ramai.
"Cum am ajuns sa fiu contabil?" Interesant subiect si interesanta poveste.
Contabilitatea pentru mine a inceput acum 15 ani, dar “totul” a inceput mult mai devreme. De fapt, inca de pe vremea cand nici nu stiam ce ma asteapta. Cred ca dreptatea, cinstea si corectitudinea, m-au “impins” spre acest domeniu pe care eu l-am indragit inca din prima clipa. Totusi, n-am realizat foarte devreme acest lucru pentru ca, modelul meu era un vecin electronist care ne repara (familiei mele) televizorul cu lampi. De ce model? Simplu, pt ca datorita lui, “eram hotarat” sa ma fac depanator de televizoare. Motiv pt care am avut de ales intre cele 3 licee din Buc cu profil de electronica si electrotehnica. Problema era ca eu si invatatura nu prea "faceam casa buna", si in consecinta, nu prea aveam optiuni la alegere. In final, am decis si m-am inscris la Liceul Spiru Haret la unica sectie de electrotehnica de pe vremea aceea. Va dati seama ce fericire pe capul meu? Deja imi vedeam mult mai conturat viitorul: politehnica, sectia de specialitate. Chiar am vizitat de mai multe ori aceasta facultate pt a ma familiariza cu ceea ce era pe acolo. Toate bune si frumoase, pana a venit revolutia, care “m-a trecut in treapta a doua”. O data cu aceasta “treapta”, a aparut si nevoia de schimbare (ma refer la regim nu la mine!). Incepura sa apara primele schimbari iar liceul se metamorfoza in teoretic, capatandu-si statutul de altadata. Pt prima data, eram pus in fata unei reale probleme, pe care, desi o desluseam destul de clar, in sensul ca tehnologii ne prezentau motive reale pt care sa nu acceptam schimbarea, iar realistii (asemeni guvernantilor nostrii de azi), nu ne prezentau nimic decat ca vom avea ocazia sa capatam cunostiinte generale care ne vor ajuta mai usor in alegerile viitoare. Va dati seama ce ni se contraoferta? NIMIC in schimbul unei meserii frumoase si reale. A trecut si revolutia, ne-am metamorfozat si noi in teoreticieni iar in clasa a 11-a.......m-am confruntat cu ....ALEGEREA. Dar ce sa aleg? Pt ca nu aveam ce! Efectiv, nu stiam ce sa aleg! Nu eram copil de bani gata astfel ca parintii sa-mi plateasca orice era nevoie ca eu sa fiu "aranjat". Trebuia sa fac alegerea singur-singurel. Si in clasa a 12-a, m-am pus pe invatat de am terminat al 6-lea din clasa. Dar asta n-a fost suficient. La finalul liceului, prin 1993, a trebuit sa continui alegerile si sa intru in trend. Trebuia sa aleg si eu o facultate pt ca era nevoie sa-mi fac un rost.
Desi, in acea perioada printre pasiuni se numarau filozofia, dreptul si literatura spirituala, totusi am ales dur : un drum catre care se indreptau toti - ASE-ul. M-am pus pe meditatii la matematica si geografie si....timp de 3 ani am tot incercat sa devin student al prestigioasei academii, dar fara niciun folos. Va imaginati, cred, ce a fost in sufletul meu pt toate nereusitele de atunci? Cerul era, nu pe umerii mei, ci se prebusise "literal" peste mine. Totusi, cine ar fi putut sa indure asemenea suferinta si greutate?
In sfarsit, a venit si vara lui '94. Atunci, Dumnezeu s-a milostivit pt ambitia mea (si nu era una prosteasca - aveam sa aflu ceva mai tarziu la ce e buna perseverenta de a dori sa devii mai bun) si mi-a indrumat pasii spre o postliceeala nou infiintata, cu profil de finante-contabilitate. Dar ce sa vezi? Am picat si de aici. Necaz si mai mare. A mai existat o ultima tentativa de a ma transfera cu nota obtinuta la facultate, la colegiul economic din Buzau, si desi am avut sansa unui loc, l-am refuzat in ultimul moment pt “nesiguranta”. Astfel, devenisem somer cu acte in toata regula, iar moralul meu era .....pe la parintii mei, pe la sora mea sau oriunde in alta parte dar numai la mine, nu. Nu mai dispuneam in nici un fel de el.
Toate "rele si urate", pana intr-o zi obisnuita de toamna de prin '94, cand, primesc un telefon de la postliceeala pt a mi se aduce la cunostiinta ca daca nu vin la cursurile serale, voi fi exmatriculat. Va imaginati ce am simtit atunci?! Nu stiam daca era o gluma, daca sa ma bucur sau sa imi reiau pur si simplu, non-activitatile mele! Eram confuz si nici nu puteam sa imi dau seama! Gestul "telefonistei" care ma anuntase ca o incurc la prima strigare, s-a repetat obsesiv si a doua oara, reconfirmndu-mi ca o incurc rau si ca trebuie sa ma prezint de urgenta la scoala. Atunci, am inteles ca era adevarat si ca numai Bunul Dumnezeu ingaduise acea minune. Da! a fost o minune, pt ca din cei 90 de copii cati daduseram la examen pt a ocupa 60 de locuri, adica 2 clase la zi, luasera efectiv numai 60 iar 30 fusesera respinsi (printre care si eu.....cu media 8.92 si dupa un al 3-lea examen proaspat picat la admiterea in facultate). Iar cei 30 ramasi “afara”, au intrat pe la seral! Clasa infiintata prin bunavointa directoratului scolii respective. Ce sa mai! M-am imbracat de festivitate si ....p'aci ti-e drumul! Am inceput sa frecventez cursurile serale.
De aici in colo, incepe etapa a 2-a, etapa presarata cu tot felul de ciudatenii pseudo-contabile (din partea mea), pt ca cel mai bine ma pricepeam la ...tehnologie si electrotehnica, si nicidecum la cifre! Ce sa inteleg eu din cursurile de finante sau de contabilitate? Puneam numai intrebari perfect ...pe langa. Totusi, am avut parte de o profa de finante, care, mai noncomformista din fire, ne-a propus sa ne dea la toti 10 la finante si ea sa-si predea linistita cursurile pentru care s-a pregatit o viata: contabilitatea. Cum sa o refuzam? Nici gand! Si asa am inceput eu "lupta de cucerire" cu contabilitatea. Profa de “finante”, a remarcat insa ceva la mine, si anume ca intrebarile mele nu erau de loc pe langa (cum ma gandeam eu, dupa rasetul colegilor – toti "liceeni -tiati economisti") ci erau puse logic. O provocam mereu la ...noutati, iar ea, pt ca iubea copiii dar si contabilitatea, ne raspundea intr-un mod foarte diplomat :” lasati-ma sa ma documentez mai mult pt ca sa va pot raspunde tuturor problemelor puse”. Si intradevar, se documenta si ne raspundea. Desi puneam cele mai multe intrebari dar si ...probleme! Un an mi-a luat sa epuizez toate intrebarile....incepatoare si "caraghioase". A urmat cel de-al doilea an, anul fundamental pt ceea ce avea sa-mi devina mai tarziu, actuala profesie: contabilitatea. Devenisem mai mult decat un "contabil-san".
Am finalizat postliceeala in vara lui '96, la varsta de 21 de ani, an care mi-a scos in fata prima “intersectie” cruciala, as putea spune, din viata mea: a fost anul in care am capatat motivatia vietii mele (in esenta) – aceea ca nu conteaza ce faci in viata ci important este cum faci ceea ce faci pt a deveni un om mai bun. A fost ca o revelatie divina. De aceea, anul 1996, reprezinta pt mine anul desavarsirii unei etape din viata mea: maturizarea, intrarea la facultate la zi, casatoria cu femeia vietii mele (ceea care mi-a daruit in toti acesti ani 6 fete si 2 baieti - niste ingerasi cu totii!!!) si angajarea la primul meu loc de munca in meseria de contabil.
Ceea ce a urmat, exista si azi in zilele noastre, cu un plus : o sotie frumoasa si grijulie, 8 copilasi deosebiti care formeaza un ciclu inchis de 15 ani , o casa personala, o masina personala, o profesie care ma onoreaza, cea de contabil - dar pe cale de disparitie si nu in ultimul rand, un duhovnic care ne calauzeste pasii pt a inainta si creste in permanenta.
CUM AM AJUNS SA PRACTIC NETWORK-MARKETING?
Astazi, societatea trece prin criza care ne afecteaza cu siguranta pe toti si implicit si pe mine. Astfel, e nevoie de o revigorare a activitatilor aductoare de profit. Asa ca am cautat printre mai multe companii ce anume as putea sa fac astfel incat veniturile sa mai creasca? Si am gasit in final compania Nu Skin, lidera in domeniul antiimbatranirii, ale carei produse, m-au convins dupa ce le-am folosit. Ce fac si cum se castiga alaturi de aceasta compnie? Principiul este extrem de simplu: cumpar, consum, recomand, construiesc si castig! Iar ciclu se repeta atat pentru mine cat si pentru cel care vrea sa-mi urmeze mie si are nevoie. La prima vedere pare simplu. Insa lucrurile se complica atunci cand trebuie sa suplinesti rezultatele unei meserii care nu-ti mai aduc beneficii pe termen lung.
Insa, aceasta este viata si merita sa incercam sa o facem mai frumoasa pentru noi si aproapele nostru!
Cam atat din radiografia vietii mele, in rest "nimic spectaculos"! Spor in toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu